Milioane de oameni au trăit sau trăiesc o viață bună, liniștită,
fericită, productivă și morală fără să fie creștini sau să creadă în
existența unui Dumnezeu anume. Asta în timp ce alte milioane trăiesc în
sărăcie, suferința cu toate că ei cred în Dumnezeu. Fericirea sau
bunăstarea, bunătatea sau moralitatea nu tine de credință în existența
unui Dumnezeu sau a unei vieți viitoare. La urma urmei, este chiar
imoral să afirmi că moralitatea și bunătatea ta față de ceilalți din jur este strâns legată de teama existenței unui Dumnezeu care te poate pedepsi dacă nu faci bine semenului tău.
Te-ai aștepta ca țările cu cel mai înalt nivel de credință sau
religiozitate sa fie cele mai prospere, sau măcar fericite si cu durata
de viața mai lunga, acestea însă sunt cele mai sărace. În schimb țările
mai puțin religioase sau care nu sunt creștine, au un nivel ridicat de
civilizatie, prosperitate, respect reciproc, sau de ce nu, cel mai inalt
grad de longevitate. Japonia este cel mai concludent exemplu. Aici
longevitatea este de peste 80 de ani, fiind numărul unu în lume la acest
capitol. Nu este o tara creștina, deci nu crede in zeul cel "real sau
adevărat"(Yehova al crestinilor) dar cred în alte forme de religie. Din
cei aproape 127 de milioane de japonezi cât are țara, aproape 52% sunt
shintoisti, iar 35% budiști, creștinii fiind puțin peste 2%. Așadar
majoritatea populației crede într-o multitudine de zei. Logic ar fi că
acești zei sunt mai buni sau mai ascultători rugăciunilor, oferind
prosperitate, fericire si longevitate japonezilor. Nu?! Produsul lor
intern brut (PIB sau GDP in engleza) este de aproape $43,000 pe cap de
locuitor. Toate astea într-o țară insulară care duce lipsă de cam
aproape toate resusrsele naturale de care ar avea nevoie, acestea fiind
importate( este al doilea cel mai mare importator din lume de produsele
agricole!!!). Cu toate astea este a 3-a putere a lumi din punct de
vedere economic, deține cele mai avansate tehnologii in diverse domenii,
doar 12% din suprafața ei terestra este disponibilă pentru agricultura,
dar area una din cele mai înalte productivități, este liderul mondial
in domaniul cercetării(peste 700,000 de cercetători si un buget de 130
miliarde de dolari), are cei mai mulți premianți Nobel din Asia(locul
al 8-lea in lume), iar rata șomajului este undeva de 4%. Este al 3-lea
producător din lume la capitolul autovehicule. Peste 24 de milioane de
turiști au vizitat această țară în 2016. Iar lista ar putea continua.
Așadar, "zeii" lor le oferă cel mai înalt grad de prosperitate!
Sunday, November 19, 2017
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment